Mancarea bunicii

Posted: 23 Octombrie 2012 in De-ale mele

Am inceput postarea convinsa ca voi povesti despre aventurile mele culinare de prin Sicilia, despre piata de peste din Catania sau despre fructele de mare din Taormina…Imi plac si le iubesc la nebunie, altfel nu as fi facut doua „vacante de fete” in Catania(a se citi femei gata maritate cu copii, care evadeaza singure o data pe an, acolo unde au ele chef…)!

Dar mi-am dat seama ca nu, eu am fost si am ramas o provinciala, dupa tot traiul de 20 de ani in Bucuresti. Si mi-am dat seama ca cel mai dor imi e de mancarea din vacantele de vara de la mamare. Poate pentru ca ea nu mai si nimic nu mai este la fel. Mamare, adica bunica, nu statea intr-un sat pitoresc si nici pe un deal umbrit de brazi. Casa ei era intr-un sat din Dobrogea, cu sol arid si vanturi din senin… Acolo insa am invatat pentru prima data sa deosebesc patrunjelul de leustean si sa simt gustul mancarurilor simple.

Legumele ei, atent rasadite, plantate, udate si culese au un gust pe care nu l-am mai regasit niciodata, oricat as fi incercat. Sa fie oare de la ‘agenda’ bunicului, in care isi nota la inceputul anului cand se rasadeste fiecare leguma, cand se planteaza sau cand trebuie sa fie culeasa…Sau de la traistile din sopron in care bunica randuia semintele peste iarna? (M-am intrebat intotdeauna cum reusea sa le deosebesca, pentru ca bunica nu stia carte…nu le-a incurcat insa niciodata ).
Eram si zece la masa, cate 3-4 saptamani pe vara, dar ea nu s-a plans niciodata ca nu stie ce sa ne mai gateasca! Aparea ca din senin o ciorba de pui, proaspata si gustoasa, dreasa asa cum trebuie si cu o mana de verdeata zdravana pe deasupra. Inchipuiti-va, cel mai mult imi placea gheara…stranie alegere, as spune azi! Noi, copiii, mergeam singuri in gradina si ne culegeam ciusca inca verde cu care mancam ciorba! Nu ne lipseau salata de vinete si salata de rosii, cu ardei, castreveti, putin ardei iute, ceapa si patrunjel… Puiul la ceaun era ceva de te lingeai pe degete…nu imi aduc aminte sa-l fi mancat vreodata cu furculita. Nu aveam timp, pielea crocanta si aurie mi se topea in gura si intotdeuna ma grabeam, de teama sa nu mi-o ia ceilalti inainte. Cartofii prajiti in untura? Mmmm, o minunatie…nu i-am mai incercat de atunci si mi-e ciuda! Peste toti si toate, mujdei de usturoi.
Si daca nu avea paine la magazin, bunica framanta repede doua paini. Paini cu faina de la moara, pe care le dadeam gata in doua minute, cat erau inca aburinde si calde.
Si terminam ospatul cu o pepenoaica tinuta la rece, in beci. Cand terminam, nu mai puteam respira! Si nu ne-a fost niciodata rau si nu am fost copii ‘supraponderali’.

Doamne, ce putea fi mai bun decat asta? Nu se compara nici acum, cu nimic…

Si scovergi facea bunica...

Si scovergi facea bunica…

 

 

De vina sa fie amintirea bunicii sau gustul copilariei, pe care nu-l voi mai putea simti ca atunci? Poate erau mancarurile simple si gustoase, care nu-si vor pierde niciodata savoarea. Cine sa mai stie acum? Totul este doar amintire frumoasa. Si atat.

Anunțuri
Comentarii
  1. stoica.adina spune:

    Felicitari!
    O incursiune in copilarie ce ma face sa
    visez la aroma unui bors bine asezonat cu verdeturi si ciusca( doamne ce bine suna); bors rusesc cum ii spunea bunica mea dobrogeanca.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s