Salut!

Dan sunt! Si pe vremea urata de afara, va invit sa va petreceti timpul citind o noua recenize, tot dintre preferatele mele: machetele de macarale! Este vorba despre macheta  de macara turn autoridicatoare Cattaneo CM221.

Asa cum fac de obicei, inainte de a trece la macara si la macheta acesteia, voi scrie cateva randuri despre producator. Luigi Cattaneo SpA este, asa cum ii spune si numele, o afacere de familie, nascuta in 1957 in Magnano, Italia, avand ca obiect inca de la inceput, constructia de macarale turn pentru constructii. Datorita calitatii si usurintei in exploatare a produselor sale, a ajuns in zilele noastre un nume de referinta in domeniul macaralelor turn autoridicatoare, atat in Italia cat si in restul lumii.

Macaraua CM221 este o macara autoridicatoare de dimensiuni si capacitati medii, destinata santierelor mici (case, vile, scoli, alte cladiri mai mici). Are o inaltime de 17 metri si o lungime a bratului de 23 metri, lungime la care poate ridica 500 kg, sarcina maxima (la baza bratului) fiind de 1.800 kg. Avantajul acestei macarale este faptul ca poate fi transportata pe roti cu un cap tractor normal, ceea ce o face extrem de mobila si versatila.

Macara autoridicatoare Cattaneo
Macara autoridicatoare Cattaneo

Macheta prezentata este produsa la scara 1:50 de CGM Models, un producator italian de nisa, care produce modele in serie mica.

Macheta este ambalata intr-o cutie cu poza macaralei reale si este protejata la interior de suporti din polietilena expandata. Macheta are si o foiae cu cateva instructiuni.

Macheta are cateva accesorii ce necesita montajul: contragreutatile, caruciorul carligului, carligul, talpile calelor. Tot in cutie gasim si o furca pentru paleti, precum si o surubelnita minuscula pentru antrenarea troliului.

Macheta macara Cattaneo CM221 - continutul cutiei
Macheta macara Cattaneo CM221 – continutul cutiei

Macheta etse realizata in cea mai mare parte din plastic, cu cateva piese mici metalice (piesele de la mecanismul de ridicare, carligul, furca pentru paleti). Plasticul este de o calitate foarte buna si multe piese sunt vopsite, astfel incat arata cel putin la fel de bine ca o macheta metalica.

Macaraua are rotile foarte fidel realizate, cu jante detaliate si anvelope din cauciuc cu profil realist.

Contragreutatile au scris numele Cattaneo din turnare, intocmai ca la macaraua reala. Pe laterale sunt doua tablouri electrice si de comanda, pe fiecare latura.

Macheta macara Cattaneo CM221 - detalii la baza
Macheta macara Cattaneo CM221 – detalii la baza

Bratul este piesa de rezistenta, cu mecanismul complex de ridicare foarte bine reprodus. Articulatia catargului (sau turnului, cum vreti sa-i spuneti) este realizata din piese metalice, iar cablurile pentru ridicare sunt metalice. Pe brat este prins si cuiul pentru cuplarea la capul tractor (cuiul, asa cum este el acum, se potriveste la capete tractor WSI, IMC, NZG dar in cutie exista si un manson care se pune peste cui, sa permita cuplarea cu un cap tractor Joal sau Tekno).

Macheta macara Cattaneo CM221 - articulatia catargului
Macheta macara Cattaneo CM221 – articulatia catargului

Si celelate mecanisme, de la articulatia dintre brat si catarg, precum si cel de la articulatia bratului sunt la fel de bine reproduse.

Macheta macara Cattaneo CM221 - sistemul de sustinere a bratului
Macheta macara Cattaneo CM221 – sistemul de sustinere a bratului
Macheta macara Cattaneo CM221 - articulatia bratului
Macheta macara Cattaneo CM221 – articulatia bratului

La partea din spate, macheta are stopuri, numar de inmatriculare realist, precum si placutele reflectorizante pentru remorca.

Macheta macara Cattaneo CM221 - detalii la partea din spate
Macheta macara Cattaneo CM221 – detalii la partea din spate

Functional, macheta este foarte complexa si poate reproduce toate miscarile macaralei reale.

Calele se pot roti (placile lor stau clipsate in timpul transportului pe piciorele calelor), iar pe brat este un picior de sustinere a macaralei cand nu este cuplata la un cap tractor.

Macheta macara Cattaneo CM221 - cale si piciorul de sprijin
Macheta macara Cattaneo CM221 – cale si piciorul de sprijin

Bratul se poate ridica, roti si carligul are un troliu ce poate fi actionat cu ajutorul surubelnitei din cutie. Caruciorul poate fi deplasat pe brat doar cu mana.

Asa cum spuneam mai devreme, macaraua poate fi cuplata cu un cap tractor, constituind o alternativa interesanta la semiremorcile clasice pentru cei pasionati de camioane si care doresc o macheta inedita, sau daca nu aveti spatiu sa o expuneti extinsa.

Aici am cuplat-o cu un cap tractor MAZ 5440 de la WSI.

In concluzie, macheta de macara autoridicatoer Cattaneo CM221 este o macheta care o sa placa atat colectionarilor de utilaje de constructii, cat si colectionarilor de camioane, care doresc sa aiba o macheta inedita.

Aici inchei, spunanadu-va ca puteti gasi macheta si in magazinul nostru, www.vitrinacumachete.ro si va urez spor la colectionat!

Ne vedem online,

Dan

www.vitrinacumachete.ro

https://vitrinacumachete.wordpress.com/

https://www.facebook.com/vitrinacumachete.ro

Lasă un comentariu