Salut! Sunt Dan și astăzi vă voi scrie despre un camion impozant și macheta sa. Este vorba despre macheta de Berliet PMH12, un camion din anii ’60, foarte popular in Franța, dar și în câteva țări africane.
Berliet a fost un producător francez de autoturisme, camioane și autobuze care a luat naștere în 1889, însă putem vorbi cu adevărat despre o producție de serie din 1902, când Marius Berliet (care și-a construit propriul motor cu ardere internă în 1894 și în 1895 a construit primul său autoturism) a preluat o mică fabrică de automobile în Lyon.
Primele camioane au fost fabricate la începutul primului război mondial, modelul Berliet CBA fiind celebru si prin faptul că a asigurat aprovizionarea trupelor în bătălia de la Verdun. Nu mai puțin de 25.000 de camioane au fost furnizate armatei franceze.
După cel de-al doilea război mondial (în timpul căruia fabrica a fost rechiziționata de nemți), Berliet s-a concentrat exclusiv pe producția de camioane și, ulterior, și autobuze. Astfel, primul camion de serie mare produs după război a fost modelul GLR, urmat de GLM, GLC, GLA, GLB, etc. În 1957 au fabricat modelul T100, cel mai puternic camion din lume (la vremea aceea), propulsat de un motor de 600CP (și 700CP un an mai târziu).
În 1967, Berliet este cumpărat de Citroen, iar în 1975 Citroen îl vinde către Saviem, care devine în 1978 Renault Véhicules Industriels. Practic, din 1980, marca Berliet dispare.
Despre modelul PMH12 nu am găsit multe informații, doar că era similar gamei GBH – un camion destinat aplicațiilor dificile: șantiere, exploatări miniere, petrolifere sau drumurile africane și era propulsat de un motor Berliet cu șase cilindri și o cilindree de 12 litri.
Macheta de betonieră Berliet PMH12 este produsa de Ixo Models la scara 1:43 pentru Editions Hachette și este foarte bine realizată. Macheta este ambalată într-un blister termoformat.
Macheta este detaliată, in stilul binecunoscut colecționarilor de astfel de machete. Macheta este personalizată in culorile unui furnizor parizian foarte cunoscut, Beton de Paris până în 2007, când compania a încetat să existe.
Macheta conține multe elemente atent realizate pentru cât mai multă autenticitate. La partea din față, pe lângă calandrul cu sigla Berliet și numele mărcii, întâlnim farurile încadrate în bara de protecție masivă și semnalizatoarele din plastic transparent montate pe aripi. Cabina are reproduse fidel oglinzile retrovizoare și ștergătoarele de parbriz.
Tot în zona cabinei avem si filtrul de aer, montat pe aripa stângă, pentru o întreținere facila.
Silueta este una impozantă, atât datorită robusteții șasiului, cât și datorită suprastructurii masive a betonierei. Detaliile la nivelul betonierei sunt mai simple, accentul fiind pus pe camionul propriu-zis. Avem, totuși, rezervorul de apa, un ceas indicator, scara de acces la pâlnia de încărcare, jgheaburi suplimentare, etc.
La partea din spate regăsim triplele simple, realizate prin vopsire și numarul de înmatriculare.
Detaliile nu lipsesc nici pe dedesubt: șasiu detaliat, cu elementele transmisiei și traseul evacuarii bine reprezentate.
Ca o conlcuzie, este o machetă de avut în orice colecție, mai ales pentru faptul că nu sunt multe machete de autobetoniere la scara 1:43, astfel încât această machetă constituie o excepție plăcută printre machetele de camioane sau basculante, mult mai numeroase la această scară.
Aici închei, spunându-vă că puteti găsi macheta și în magazinul nostru, www.vitrinacumachete.ro și vă urez spor la colecționat!
Astazi vom trece de la o scara mare, la o scara mult mai mica, respectiv 1:87 si va voi povesti despre o macheta mica dar bine realizata. Este vorba despre o macheta de basculanta DAF CF 8×4.
Despre DAF am mai vorbit in trecut, astfel incat nu voi reveni, dar voi mentiona doar ca gama CF este calul de bataie al celor de la DAF atat pentru mediu-curier cat si pentru aplicatiile grele (santiere, forestiere, depanari sau pompieri).
Macheta este produsa de WSI Models si, desi este la o scara mica, este bine realizata si destul de detaliata. Vine ambalata intr-o cutie tipica WSI si, pentru ca este o editie de dealer, cutia este personalizata cu logo-ul DAF.
In cutie se gasesc si oglinzile, care se monteaza usor in orificiile prevazute in cabina.
Din cauza scarii si a materialului (zamac) din care este confectionata, macheta nu este atat de detaliata ca o macheta din plastic sau o macheta la scara mai mare, insa este mai robusta si mai rezistenta in timp.
Chiar si asa, nu lipsesc cateva detalii care dau un plus de farmec machetei.
Astfel, la partea din fata, chiar daca farurile sunt vopsite si nu sunt din plastic transparent, grila radiatorului este bine realizata, stergatoarele sunt si ele reproduse, iar parasolarul si girofarurile adauga un plus de autenticitate.
La partea din spate, macheta este simpla si masiva, intocmai ca si basculanta reala. Regasim, totusi, bara de protectie, triplele si sorturile anti-praf, toate din plastic.
Pe partile laterale, macheta este prevazuta cu rezervoare, o scara pe partea stanga si toba de esapament pe partea dreapta.
Sasiul este din plastic si are si el cateva detalii ale transmisiei.
Directia nu este functionala, insa bena poate bascula, oblonul este mobil si bena poate fi sprijinita in pozitie basculata cu ajutorul unei parghii care tine loc de cilindru hidraulic atunci cand se doreste expunerea basculantei cu bena ridicata.
In orice caz, este o macheta reusita, care da foarte bine impreuna cu alte machete la aceeasi scara.
In concluzie, este o macheta reusita, la scara si la pretul ei si, impreuna cu alte machete 1:87 produse de WSI sau alti producatori, poate face parte dintr-un santier reusit. Aici inchei, spunandu-va ca puteti gasi macheta si in magazinul nostru, www.vitrinacumachete.ro si va urez spor la colectionat!
Dan sunt. Astazi va voi prezenta o macheta a unui alt autovehicul rusesc, chiar simpatic! Este vorba despre macheta unei vidanje pe sasiu ZiL.
ZiL (Zavod Imeni Likhachyova) a fost unul dintre cei mai mari si prolifici producatori de camioane din fosta URSS si, mai tarziu, Rusia. Zil a luat fiinta in 1916 sub numele AMO (Avtomobilnoe Moskovskoe Obshchestvo). A inceput ca un proiect public, finantat de guvernul rus (tarist, la inceput, comunist, la final). Primul autovehicul produs efectiv la Zil a iesit pe portile uzinei de-abia in 1924 si a fost AMO F-15, practic primul camion de productie ruseasca. AMO F-15 era, de fapt, o copie a camionului Fiat F15, asamblat, la inceput, sub licenta. Dupa cateva schimbari de nume, in 1931, odata cu o importanta retehnologizare cu sprijinul americanilor, uzina isi schimba numele in ZiS (Zavod imeni Stalina), dupa numele „marelui conducator”, Stalin. In acea perioada sunt produse modelele bazate pe camionul american Autocar-5: AMO-2, mdernizat in AMO-3 si, in cele din urma, ZiS-5, calul de bataie al armatei sovietice in cel de-al doilea razboi mondial.
Dupa ce, asa cum se intampla cu mai toti „marii conducatori”, dupa moarte, Stalin a cazut in dizgratie, uzina isi schimba pentru ultima data numele in ZiS (Zavod imeni Likhachyova) in 1956, dupa numele directorului, Ivan Likhachov.
Un model de deosebit interes pentru noi este modelul Zis 150 (copiat dupa International Harvester K-7), model ce a stat la baza SR101, fabricat la Uzina Steagul Rosu Brasov.
Dupa ZiS 130, au urmat ZiL 164, foarte cunsocutul ZiL 130 (ce se asemana foarte mult cu Carpati-ul si Bucegiul nostru), Zil 131 si, mai nou seria ZiL 433x (dezvoltat initial sub numele ZiL 169). tot la ZiL au fost produse si un numar mare de limuzine (pentru elita comunista) si autobuze.
Inca un lucru interesant este faptul ca unul dintre proiectele dezvoltate aici, ZiL 170 a devenit ulterior camionul Kamaz (decizia guvernului sovietic a fost ca acest proiect, dezvoltat de ZiL, sa fie produs in noua uzina KaMaZ, proaspat construita).
Din pacate, asa cum s-a intamplat cu foarte multe fabrici din tarile comuniste, din 2012 uzina isi reduce, incet, incet activitatea pana la disparitia sa completa (inclusiv a unui generos muzeu in care erau expuse un mumar mare de modele de serie si prototipuri), in locul fabricii fiind planificata, bineinteles, o dezvoltare imobiliara.
Zil 4333 este un camion mediu, cu o sarcina maxima autorizata de cca 12 tone (in functie de varianta), echipat, fie cu un motor pe benzina cu 6 cilindri in V (6000 cmc), fie cu un V8 diesel (8740 cmc).
KO-520 era un echipament de vidanja conceput special pentru a fi montat pe sasiuri ZiL. Avea un volum de 5,2 mc si avea o pompa de vacuum actionata printr-o priza de putere de motorul camionului,
Macheta pe care o voi prezenta in continuare este fabricata la scara 1;43 de Modimio Engineering (compania care asigura proiectarea, prototiparea si productia pentru SSM si, implicit, si Auto Historia s Soviet Avtobus). Ea face parte dintr-o serie de machete, „Camioane de legenda”, ce reproduc diverse camioane rusesti, cu diverse suprastructuri.
Vidanja KO520 pe sasiu ZiL 4333
Macheta vine ambalata intr-o cutie din carton, nu are postament si nici vitrina/clopot si nu necesita nicio operatiune de asamblare. Macheta este insotita si de o revista color despre camionul real, in limba rusa, din pacate, precum si de o carte postala cu o imagine stilizata a camionului.
Macheta este foarte detaliata, atat la exterior, cat si la interior. Cabina este metalica si este detaliata, incepand de la bara (cu faruri transparente) si terminand cu manerele usilor (vopsite autentic). Pe laterale sunt montate oglinzile retrovizoare, care au niste brate foarte fine.
Cisterna este din plastic, realizata din doua jumatati imbinate orizontal, iar imbinarea dintre ele este vizibila. Insa pompa de vacuum este fidel realizata.
Dupa o pauza mai lunga, astazi revin cu o noua prezentare. Este vorba despre o macheta spectaculoasa, atat prin complexitate si nivelul de detaliere, cat si prin dimensiuni: macheta de cap tractor Mercedes Arocs cu un trailer telescopic Goldhofer.
Despre Mercedes am mai povestit, la fel si despre Arocs, calul de povara al celor de la Mercedes, camioane destinate aplicatiilor grele, constructii, transporturi speciale.Asa ca, va voi spune in plus cateva cuvinte despre Goldhofer, unul dintre liderii mondiali in productia de remorci speciale, platforme autopropulsate, incarcatoare miniere, tractoare pentru avioane si alte echipamente pentru aeroporturi. Prima mentiune despre Golhofer apare in anul 1705, cand este mentionat Atelierul de Fierarie Goldhofer, in Amendigen, Germania.
Istoria moderna a Goldhofer incepe, insa, in 1946 cand ia fiinta „Allgauer Fahrzeugwerke Alois Goldhofer KG”, o mica fabrica de remorci agricole. In 1952 Goldhofer produce primul trailer pentru utilaje, iar in 1968 primul tractor pentru avioane. In 2010 Goldhofer prezinta in premiera la Bauma trailerul STZ-VP, un trailer modular, telescopic, cu rotile din spate directoare.
Trailerul pe care il prezentam astazi este un trailer foarte versatil, ce poate transporta o sarcina maxima de pana la 70 de tone (12 tone pe fiecare osie din spate si pana la 35 de tone pe capul tractor), modular (este compus din mai multe module care se pot combina pentru a obtine lungimi mai mari) si telescopic (modulul principal este telescopic).
Capul tractor este un Mercedes Arocs Bigspace, 8×4, folosit pentru transporturi grele si agabaritice.
Macheta pe care o prezint astazi este produsa de Tekno si IMC. Tekno este un producator olandez de machete cu o istorie de zeci de ani, in timp ce IMC este o firma mai tanara, formata in 2013, de cativa fosti angajati ai WSI, si s-a numit initial Tonkin Replicas Europe (un fel de filiala europeana a celor de la Tonkin Replicas, din SUA). In 2015 si-a schimbat numele in IMC (Industrial Merchandising Concepts).
Macheta propiru-zisa este realizata de Tekno si vopsita, amblata si distribuita de IMC. Acestea fiind zise, pot spune ca ambele companii au facut o treaba excelenta! Veti vedea in cele ce urmeaza!
Macheta este amblata intr-o cutie specifica IMC, in burete predecupat si vine insotita de mai multe pungi cu accesorii: indicatore de gabarit, rampe, bolturi, scanduri pentru supralargire, etc. Tot in cutie, gasim si o brosura cu cateva instructiuni pentru montaj.
Trailerul si capul tractor sunt decorate in culorile unei companii numite H2 International. Intreaga macheta este realizata in preponderenta din metal (zamac – die-cast), cu foarte putin plastic, doar acolo unde era neaparata nevoie.
Macheta necesita cateva operatiuni simple de asamblare, intrucat piesele trailerului sunt ambalate separat: gatul de lebada, modulul cu axele din spate si cele doua platforme. Toata macheta este deosebit de detaliata, atat capul tractor, cat si trailerul.
Capul tractor are toate detaliile posibile, intocmai ca in realitate. La partea din fata, vedem farurile si semnalizatoarele din plastic transparent, grila impozanta a radiatorului, bara de protectie masina, care are si un carlig de remorcare, pentru manevrarea remorcilor si trailerelor in configuratia de remorcher impingator. Culorile sunt atractive, combinatiile de albastru, negru si galben fiind foarte reusite. Cabina are oglinzi, girofaruri si diverse inscriptii. Interiorul este si el foarte detaliat.
In spatele cabinei exista un turn de agregate (rezervoare de ulei hidraulic, radiatoare, un compresor de aer, cu butelii de aer, necesare pentru a asigura aerul pentru sistemul de franare al remorcii).
Rotile au pneuri detaliate, cu profil realist, iar jantele sunt foarte reusite.
Sasiul este si el realizat la aceleasi standarde inalte, cu toate detaliile: rezervoare de motorina, butelii de aer, elementele suspensiei si ale transmisiei.
La partea din spate, aparatorile de noroi sunt din plastic, iar triplele sunt transparente.
Trailerul este un alt exemplu de maiestrie inginereasca. Toate piesele sunt fidel realizate si complexe. Gatul de lebada, care se fixeaza pe saua capului tractor, abunda de detalii: inscriptii, lampi de gabarit, comenzile hidraulice pentru reglarea garzii la sol si pentru dirijarea rotilor din spate. gatul de lebada este prevazut cu doi cilindri hidraulici pentru ridicarea platformei dupa incarcare si ajustarea garzii la sol.
Pe gatul de lebada sunt obloane metalice, creiandu-se o mica platforma pentru transportul diverselor accesorii (rampe, scanduri, panouri de gabarit, etc).
Acesta se cupleaza cu platforma trailerului cu niste bolturi. Platforma trailerului este alcatuita din doua module: modulul principal, care este telescopic si inca un modul cu lungime fixa, care poate fi adaugat daca se doreste obtinerea unei lungimi si mai mare a trailerului. Chair daca par niste piese relativ simple, detaliile sunt si ele prezente: insertii din plastic care imita scandura, inscriptii, lumini laterale de gabarit, suportii pentru extensiile laterale, etc.
Partea din spate cuprinde rotile si este prevazuta cu stopuri, semnalizatoare, girofar, numar de inmatriculare si placuta de gabarit depasit.
In ceea ce priveste functionalitatea, la capul tractor, cabina este rabatabila, lasand sa se vada motorul detaliat, pe laterale sunt doua scari de acces care sunt rabatabile, directia este functionala pe axele din fata, iar saua (dispozitivul de cuplare al remorcii) este culisanta, putandu-i-se regla pozitia pe lungime.
Gatul de lebada are cilindri hidraulici functionali pentru reglarea garzii la sol a trailerului si sunt suficient de puternici sa sustina o incarcatura rezonabila.
Modulul principal este telescopic, putandu-si dubla, practic, lungimea. El este prevazut cu mici rampe metalice pentru a facilita urcarea utilajelor pe trailer.
Modulul intermediar poate fi cuplat intre cel principal si rotile din spate, daca este nevoie. Modulele se leaga intre ele cu niste bolturi.
Ultimul modul, cel cu rotile din spate ale trailerului, are prevazuta si o adancitura pentru bratul excavatoarelor, astfel incat s ase reduca inaltimea totala a ansamblului. Rotile din spate au suspensia functionala si pot vira.
Ambele module ale trailerului sunt prevazute pe partile laterale cu console pivotante care permit adaugarea unor scanduri in vederea largirii trailerului pentru incarcaturi mai late. Pe lateralele trailerului pot fi montate panouri de gabarit, care au simulate si lampile aferente.
Asa cum ati vazut mai sus, macheta este una de-a dreptul extraordinara si poate fi expusa in multe configuratii si poate fi folosita atat pentru transportul accesoriilor unei macarale (contragreutati, cale, etc), cat si pentru transportul unor utilaje mari sau a unor obiecte agabaritice: grinzi, rezervoare, etc.
Aici inchei, spunandu-va ca puteti gasi macheta si in magazinul nostru, www.vitrinacumachete.ro si va urez spor la colectionat!
Asa cum fac de obicei, inainte de a trece la macara si la macheta acesteia, voi scrie cateva randuri despre producator. Luigi Cattaneo SpA este, asa cum ii spune si numele, o afacere de familie, nascuta in 1957 in Magnano, Italia, avand ca obiect inca de la inceput, constructia de macarale turn pentru constructii. Datorita calitatii si usurintei in exploatare a produselor sale, a ajuns in zilele noastre un nume de referinta in domeniul macaralelor turn autoridicatoare, atat in Italia cat si in restul lumii.
Macaraua CM221 este o macara autoridicatoare de dimensiuni si capacitati medii, destinata santierelor mici (case, vile, scoli, alte cladiri mai mici). Are o inaltime de 17 metri si o lungime a bratului de 23 metri, lungime la care poate ridica 500 kg, sarcina maxima (la baza bratului) fiind de 1.800 kg. Avantajul acestei macarale este faptul ca poate fi transportata pe roti cu un cap tractor normal, ceea ce o face extrem de mobila si versatila.
Macheta prezentata este produsa la scara 1:50 de CGM Models, un producator italian de nisa, care produce modele in serie mica.
Macheta este ambalata intr-o cutie cu poza macaralei reale si este protejata la interior de suporti din polietilena expandata. Macheta are si o foiae cu cateva instructiuni.
Macheta are cateva accesorii ce necesita montajul: contragreutatile, caruciorul carligului, carligul, talpile calelor. Tot in cutie gasim si o furca pentru paleti, precum si o surubelnita minuscula pentru antrenarea troliului.
Macheta etse realizata in cea mai mare parte din plastic, cu cateva piese mici metalice (piesele de la mecanismul de ridicare, carligul, furca pentru paleti). Plasticul este de o calitate foarte buna si multe piese sunt vopsite, astfel incat arata cel putin la fel de bine ca o macheta metalica.
Macaraua are rotile foarte fidel realizate, cu jante detaliate si anvelope din cauciuc cu profil realist.
Contragreutatile au scris numele Cattaneo din turnare, intocmai ca la macaraua reala. Pe laterale sunt doua tablouri electrice si de comanda, pe fiecare latura.
Bratul este piesa de rezistenta, cu mecanismul complex de ridicare foarte bine reprodus. Articulatia catargului (sau turnului, cum vreti sa-i spuneti) este realizata din piese metalice, iar cablurile pentru ridicare sunt metalice. Pe brat este prins si cuiul pentru cuplarea la capul tractor (cuiul, asa cum este el acum, se potriveste la capete tractor WSI, IMC, NZG dar in cutie exista si un manson care se pune peste cui, sa permita cuplarea cu un cap tractor Joal sau Tekno).
Si celelate mecanisme, de la articulatia dintre brat si catarg, precum si cel de la articulatia bratului sunt la fel de bine reproduse.
La partea din spate, macheta are stopuri, numar de inmatriculare realist, precum si placutele reflectorizante pentru remorca.
Functional, macheta este foarte complexa si poate reproduce toate miscarile macaralei reale.
Calele se pot roti (placile lor stau clipsate in timpul transportului pe piciorele calelor), iar pe brat este un picior de sustinere a macaralei cand nu este cuplata la un cap tractor.
Bratul se poate ridica, roti si carligul are un troliu ce poate fi actionat cu ajutorul surubelnitei din cutie. Caruciorul poate fi deplasat pe brat doar cu mana.
Asa cum spuneam mai devreme, macaraua poate fi cuplata cu un cap tractor, constituind o alternativa interesanta la semiremorcile clasice pentru cei pasionati de camioane si care doresc o macheta inedita, sau daca nu aveti spatiu sa o expuneti extinsa.
Aici am cuplat-o cu un cap tractor MAZ 5440 de la WSI.
In concluzie, macheta de macara autoridicatoer Cattaneo CM221 este o macheta care o sa placa atat colectionarilor de utilaje de constructii, cat si colectionarilor de camioane, care doresc sa aiba o macheta inedita.
Aici inchei, spunanadu-va ca puteti gasi macheta si in magazinul nostru, www.vitrinacumachete.ro si va urez spor la colectionat!
Dan sunt! Si, la vremuri de izolare, revin cu o noua prezentare a unei machete de automacara, o automacara Demag AC220-5.
Despre Demag am vorbit intr-un articol precedent dar voi face o scurta revenire, intrucat de la ultimul articol au intervenit cateva noutati.
Astfel, Demag (Deutsche Maschinenbau-AG) este o companie germana ce a luat nastere in Duisburg in 1910, avandu-l ca fondator pe Wolfgang Andreas Reuter. Divizia de macarale mobile a fost cumparata de catre Terex in 2002. Terex, un alt gigant mondial in industria constructiilor, a pastrat brandul Demag (sub numele de Terex – Demag) pana in 2008, insa in 2016 Terex a reintrodus brandul Demag. In anul 2019 Terex a vandut demag catre japonezii de la Tadano, al treilea cel mai mare jucator pe piata macaralelor mobile (automcarale si macarale pe senile).
Automacaraua Demag AC 220-5 este o automacara cu brat telescopic ce poate poate ridica o sarcina maxima teoretica de 220 de tone la raza de 3 metri. Datorita bratului sau de 78 de metri (cel mai lung din clasa de 220 de tone) AC 220-5 este o macara foarte versatila si poate fi configurata in multe multe moduri, incepand cu contragreutatile, care pot varia de la 5 la 72 de tone si terminand cu prelungitorul, care este si el modular.
Automacara Demag AC 220-5
Macheta pe care o prezint in continuare este fabricata de IMC, si este uimitoare prin nivelul detaliilor si al vopselei. Macheta este ambalata intr-o cutie de carton, cu fotografia macaralei reale. La interior, macaraua este protejata in doua tavi din polistiren expandat.
Macheta este insotita de mai multe pungute cu acesorii si unelte ( cheile pentru strangerea cilindrilor hidraulici ai bratului si prelungitorului, suruburi si piulite pentru fixarea prelungitorului, chei pentru suruburi, etc) si un set de instructiuni de montaj. In cutie gasim si contragreutatile, prelungitorul si patru placi de calare.
O macheta extrem de detaliata, in stilul specific IMC cu detalii foarte fidele la toate partile componente ale macaralei. La partea din fata, cabina este detaliata: faruri, semnalizatoare, stergatoare de parbriz, oglinzi, lampi de gabarit plastic transparent, inscriptii impecabile, etc. Toate acestea, dominate de bratul masiv si carligul alb, specific Demag. Tot in fata gasim un lant pentru fixarea carligului.
Toate inscriptiile sunt foarte bine realizate, iar sasiul este plin de detalii. Jantele sunt si ele fidel reproduse, cu butuci diferiti pentru puntile motoare si cele nemotoare, iar anvelopele au un profil foarte realist. Macheta (ca si macaraua reala, de altfel) are o linie eleganta si masiva, in acelasi timp. Iar schema coloristica in culorile originale Demag este una foarte atractiva.
In ceea ce priveste functionaliatea, macheta poate reproduce toate miscarile utilajului real si poate fi montata intr-o multime de configuratii. Directia este functionala pe toate cele 5 axe si poate simula toate modurile de viraj, inclusiv deplasare lateral „crab”.
Talerele calelor culiseaza pentru a intra in gabaritul macaralei la transport, iar pe „puntea” macaralei sunt scari ce se pot roti si rabate pentru a facilitat accesul pe platforma.
In spatele cabinei sunt reproduse filtrul de aer, esapamentul, rezervorul si capota compartimentului motor. Cappopta motorului este realizata din tabla striata foarte fina, fotodecupata, in timp ce rezervorul este prevazut cu conducte.
Cilindrul hidraulic pentru ridicarea bratului este din metal si e prevazut cu un surub ce permite strangerea si blocarea cilindrului in pozitia dorita, Acest lucru se efectueaza cu o cheie „inbus” (furnizata odata cu macheta).
Calele sunt telescopice si sunt realizate din metal, excelent inscriptionate, inclusiv cu marcaje pentru diferitele pozitii posibile. Talerele calelor culiseaza si pot fi pozitionate centrat (pentru calare) sau excentrice (pentru transport). Fixarea pe pozitie se face cu ajutorul unor stifturi metalice minuscule (nu apar in poza). CSingurul dezavantaj este ca tijele pistoanelor nu sunt lise ca in realitate.
Pasajele rotilor au simulate sorturile din cauciuc la partea superioara. Puntea este acoperita cu tabla striata si atat sasiul cat si cabina macaralei sunt prevazute cu o multime de avertizari foarte fin realizate.
Detaliile continua si pe partea opusa a platformei macaralei (sau „turela”): panou de sigurante, radiator pentru uleiul hidraulic si…. alte inscriptii.
Cabina macaralei se poate inclina, pentru un confort sporit al operatorului cand ridica la inaltimi mari. Cabina este prevazuta si cu o pasarela laterala care se retrage sub cabina pentru transport.
Vratul este la fel de detaliat (cu detalii duse la extrem), precum restul machetei. Pe segmentul de baza, pe langa multe detalii mici (proiectoare, cabluri, conducte) este o rola cu furtun hidraulic pentru actionarea cilindrilor de la prelungitorul zabrelit, iar la capatul bratului este limitatorul de cursa al carligului (cu lant).
Unul dintre lucrurile grozave la aceasta macheta este faptul ca poate fi montata si expusa intr-o multitudine de configuratii, intocmai ca si utilajul real. Bratul telescopic este excelent reprodus si este alcatuit din 8 tronsoane telescopice cu pereti subtiri. Toate tronsoanele de brat au posibilitatea de a fi fixate, cu ajutorul unor came cu arc situate in fiecare segment telescopic, la 50 sau 100% din lungime.
Prelungitorul este o alta piesa de rezistenta, fiind alcatuit din doua parti rabatabile, putand fi montat in doua configuratii. Inclinatia prelungitorului este reglabila cu ajutorul a doi cilindri hidraulici, prevazuti fiecare cu cate un surub de reglaj, intocmai ca la cilindrul bratului.
Macheta de macara Demag AC220-5, face o pereche excelenta si cu macheta Liebherr LTM 1250-5.1 si de-abia asteapta sa imparta acelasi santier sau, macar, acelasi raft in vitrina.
Ca urmare, va spun ca este o macheta superba, complexa, foarte detaliata si intr-o schema coloristica foarte placuta. Macheta permite expunerea intr-o multitudine de variante, atat in pozitie de transport cat si in pozitie de lucru. Nu este o macheta foarte ieftina, in valoare absoluta, insa are un raport foarte bun intre pret si ce ofera (detalii, marime, configuratii posibile).
Dan sunt! Si revin cu o noua prezentare a unei machete de automacara, o atomacara Liebherr LTM 1250-5.1.
Despre Liebherr am vorbit in articolele precedente, astfel incat voi trece direct la cateva vorbe despre macaraua reala.
Automacaraua Liebherr LTM 1250-5.1 este o automacara cu brat telescopic ce poate poate ridica o sarcina maxima teoretica de 250 de tone la raza de 3 metri. LTM 1250-5.1 este una dintre cele mai mari automacarale cu 5 axe. Bratul telescopic poate ajunge la 60 de metri, iar cu prelungitor zabrelit poate ajunge pana la 108 metri. Aceasta macara a fost una dintre primele automacarale de la Liebherr care incorporeaza sistemul Vario Ballast, un sistem care permite configurarea macaralei cu doua raze ale contragreutatii, permitand lucrul in zone mai inguste. La fel, una dintre primele automacarale din clasa de 250 de tone cu un singur motor, care antreneaza si sasiul, si suprastructura.
Automacara Liebherr LTM 1250-5.1 – Fotografie de pe site-ul producatorului
Macheta pe care o prezint in continuare este fabricata de NZG, in culorile companiei austriece Felbermayr si este uimitoare prin nivelul detaliilor si al vopselei. Macheta este ambalata intr-o cutie de carton, cu fotografia macaralei reale. La interior, macaraua este protejata in doua tavi din polistiren expandat.
Macheta este insotita de mai multe pungute cu acesorii si unelte (oglinzi retrovizoare, cheia pentru strangerea cilindrului hidraulic al bratului, suruburi si piulite pentru fixarea prelungitorului, chei pentru suruburi, precum si un dispozitiv pentru introducerea sforii pe rolele de la brat si carlig – acelasi dispozitiv pe care mamelele noastre-l utilizau sa bage ata in ac). In cutie gasim si contragreutatile, carligele, prelungitorul, etc.
Macaraua are blocurile de contragreutati separate, la fel si elementele prelungitorului zabrelit si carligele. Macheta este o editie limitata la 250 de exemplare si vine insotita si de un certificat de autenticitate cu numarul exemplarului.
O macheta robusta si, in acelasi timp, foarte detaliata, in stilul specific NZG cu bratul sau detaliat, foarte bine realizat. La partea din fata, cabina este detaliata: faruri, semnalizatoare, stergatoare de parbriz, oglinzi, girofaruri din plastic transparent, inscriptii impecabile, etc. Toate acestea, dominate de bratul masiv si carligul gigantic (daca alegeti sa o expuneti cu carligul de 100 de tone).
Toate inscriptiile sunt foarte bine realizate, iar sasiul este plin de detalii. Jantele sunt si ele fidel reproduse, cu butuci diferiti pentru puntile motoare si cele nemotoare, iar anvelopele au un profil foarte realist. Macheta (ca si macaraua reala, de altfel) are o linie eleganta si masiva, in acelasi timp. Iar schema coloristica este extraordinara, mai ales cu prelungitorul cu accente rosii (aceasta este noua schema de vopsire de la Felbermayr).
In ceea ce priveste functionaliatea, macheta poate reproduce toate miscarile utilajului real si poate fi montata intr-o multime de configuratii. Directia este functionala pe toate cele 5 axe si poate simula toate modurile de viraj, inclusiv deplasare lateral „crab”.
Cilindrii hidraulici pentru ridicarea bratului sunt din plastic si metal si sunt prevazute cu suruburi ce permit strangerea si blocarea lor in pozitii prestabilite, Acest lucru se efectueaza cu o cheie „inbus” (furnizata odata cu macheta). Cilindri au reproduse si conductele si furtunele de ulei hidraulic.
Calele sunt telescopice si sunt realizate din metal, excelent inscriptionate. Calele culiseaza si pot fi pozitionate centrat (pentru calare) sau excentrice (pentru transport). Fixarea pe pozitie se face cu ajutorul unor stifturi metalice minuscule. Din pacate, placile mari de repartitie nu sunt incluse cu macheta, dar pot fi cumparate separat.
Contragreutatile sunt alcatuite din piese detasate, si pot fi montate in varii combinatii. In plus, cu sistemul „Vario Ballast” ele pot fi montate in dua pozitii, cu raze diferite, pentru a putea permite lucrul in spatii mai inguste.
Unul dintre lucrurile grozave la aceasta macheta este faptul ca poate fi montata si expusa intr-o multitudine de configuratii, intocmai ca si utilajul real. Bratul telescopic este excelent reprodus si este alcatuit din 6 tronsoane telescopice cu pereti subtiri, inscriptionate cu numele Felbermayr, iar ultimul tronson este gri cu rosu. Toate tronsoanele de brat au posibilitatea de a fi fixate, cu ajutorul unor came cu arc situate in fiecare segment telescopic, la 50, 90 sau 100% din lungime.
Prelungitorul este si el, o alta piesa de rezistenta, fiind alcatuit din trei parti demontabile: un brat scurt, pentru sarcini grele si doua tronsoane, unul zabrelit si altul plin. Toate piesele sunt prinse intre ele cu suruburi si piulite miniaturale (metric 1!). Inclinatia prelungitorului este reglabila.
Ca urmare, va spun ca este o macheta superba, complexa, foarte detaliata si intr-o schema coloristica de exceptie. Macheta permite expunerea intr-o multitudine de variante, atat in pozitie de transport cat si in pozitie de lucru. Nu este o macheta foarte ieftina, in valoare absoluta, insa are un raport foarte bun intre pret si ce ofera (detalii, marime, configuratii posibile), ca sa nu mai vorbesc de numarul limitat de exemplare.
Macheta poate fi comandata (cat timp mai este disponibila la producator) si de pe site-ul nostru, www.vitrinacumachete.ro.
Dan sunt! La inceput de an, revin cu o noua prezentare a unei machete extraordinare, asa cum imi doresc sa fie si anul 2019 pentru noi toti, colectionari sau nu! Si de data aceasta, tot preferatele mele: machetele de macarale! Este vorba despre macheta de automacara Liebherr LG 1750.
Inainte de toate, cateva cuvine despre utilajul real. Despre Liebherr am tot povestit, asa ca nu va voi mai plictisi. Voi vorbi doar despre utilajul real.
Automacaraua Liebherr LG1750 este o automacara cu brat zabrelit, ce poate poate ridica o sarcina maxima teoretica de 750 de tone la raza de 7 metri, fiind cea mai mare automacara cu brat cu zabrele din lume. LG1750 este o macara foarte versatila si poate fi configurata in foarte multe moduri: cu sau fara derric, cu brat scurt sau cu brat lung, cu sau fara prelungitor (iar prelungitorul poate avea felurite lungimi si alcatuiri), cu sau fara contragreutati suplimentare. Bratul, cu prelungitor poate ajunge la 193 de metri.
Este folosita in varii industrii, de la constructia de nave, pana la constructia de poduri, rafinarii sau turbine eoliene.
Liebherr LG1750 – fotografie de pe site-ul oficial Liebherr
Nordic Crane Group a fost o companie ce opera in Norvegia si Suedia, cu radacini incepand din 1946. In 2016, grupul s-a separat in doua entitati cu zone geografice de operare diferite: Crane Norway Group si Kynningsrud Nordic Crane (care a preluat in flota si LG 1750 din dotarea Nordic Crane Group).
Liebherr LG1750 Nordic Crane – fotografie de pe site-ul companiei, nckynningsrud.com
Macheta pe care o prezint in continuare este fabricata de Conrad, in culorile companiei norvegiene Nordic Crane si este grozava. Este una dintre cele mai mari machete de macarale facute vreodata (si cea mai mare din colectia mea). In plus, combinatia de culori specifica Nordic Crane este diferita fata de galbenul sau rosul intalnite la majoritatea celorlalti operatori.
Macheta este ambalata intr-o cutie de carton, cu fotografia macaralei reale. La interior, macaraua este protejata in trei tavi din polistiren expandat, care contin piesele componente. Cutia are o greutate de cca 10 kg, ceea ce ne da o idee despre ce sa ne asteptam la interior.
Macheta este insotita de un set de instructiuni ce descriu, mai mult sau mai putin detaliat, etapele de montaj si destinatia fiecarei piese din cutie. In cutie, pe langa piesele majore (sasiul, platforma macaralei, tronsoanele de brat, contragreutatile, diverse platforme metalice, etc), se mai afla trei carlige (cel mai mare este modular si poate fi demontat in mai multe piese si configurat in mai multe variante) si mai multe pungute cu accesorii (oglinzi retrovizoare, role cu sfoara, stifturi pentru fixarea diferitelor subansmable, etc).
Macaraua are blocurile de contragreutati separate, la fel si tronsoanele de brat, care permit prezentarea macaralei impreuna cu convoiul de camioane care o insoteste pe santier (in realitate ar fi nevoie de pana la 15-20 de camioane cu trailer pentru a transporta toate componentele macaralei – eu m-am limitat la un camion Prangl pe care il am in colectie si era la indemana de la o recenzie anterioara).
Macheta macara Liebherr LG1750 – piesele principale
Aproape toata macheta este metalica (99% as spune), existand foarte putine elemente din plastic, care sunt, insa foarte bine realizate si nu fac nota distonanta cu elementele metalice.
O macheta robusta, in stilul specific Conrad, si, in mod sigur, impozanta, cu bratele masive si complicate, impreuna cu sistemul de contragreutati foarte bine realizate. La partea din fata, cabina nu este foarte detaliata: faruri si semnalizatoare din plastic transparent, stergatoare vopsite, doua girofaruri, oglinzi (detasabile), insa inscriptiile si grafica sunt impecabile, iar macheta este impozanta.
Macheta macara Liebherr LG1750 – cu suprastructura instalata
Jantele sunt metalice, cu butuci diferiti pentru puntile motoare si cele nemotoare, iar anvelopele sunt masive si au un profil foarte realist, asemenea macaralei reale. Sasiul nu este foarte detaliat, accentul fiind pus pe functionalitate. Detalierea vine in mod deosebit la suprastructura.
Asa cum am mai spus, faptul ca toata macheta este compusa din piese separate, permite configurarea acesteia intr-o multitudine de variante, ca si in cazul macaralei reale. Poate fi expusa in curs de montaj, de exemplu:
sau poate fi expusa in cea mai simpla configuratie, S (Schwer) – cu brat principal, doar tronosanele mari (pentru greutati mari). Si aceasta configuratie poate fi reprodusa in diverse lungimi ale bratului (piesele din cutie permit instalarea de la unul pana la sase tronsoane, inclsuiv configuratia SL – Schwer/Leicht prin combinarea unor tronsoane mari cu altele mai mici, cele de la prelungitor, intr-un singur brat cu o inaltime de aproape 2 metri).
Macheta macara Liebherr LG1750 – S (doar brat principal)
Macheta macara Liebherr LG1750 – o silueta impresionanta
Fata de Liebherr LG1750, aproape orice alta automacara pare pitica.
Macheta macara Liebherr LG1750 cu Liebherr LTM 1050
In ccea ce priveste functionaliatea, macheta poate reproduce toate functiile utilajului real. Directia este functionala pe toate cele 8 axe. Calele pot extinse si coborate, troliile sunt functionale (atat troliile de pe platforma macaralei, cat si cele de pe brate). Cabina macaralei se roteste si se poate inclina. Pe laterale sunt pasarele cu balustrade metalice. Calele sunt telescopice si sunt realizate din metal. Cilindrul calei are filetul pe interior, astfel incat aspectul este foarte realist. Calele se pot si demonta pentru transport, ca sa usureze macaraua (acolo unde limita de greutate pe axa este stabilita la o valoare mai mica de 10 tone/axa).
Macheta macara Liebherr LG1750 – pasarele metalice de jur-imprejur
Macheta macara Liebherr LG1750 – sistem de scripeti pentru ridicarea bratului principal
Macheta macara Liebherr LG1750 – pasarele si motoarele hidraulice pentru rotire
Macheta macara Liebherr LG1750 – masiva si mare
Carligele sunt extraordinar de bine detaliate (demontabile si cu greutati detasabile).
Macheta macara Liebherr LG1750 – carligul modular de 750 de tone
Macheta macara Liebherr LG1750 – carligul de 350 de tone
Intrucat toata actionarea macaralei se face cu cabluri, montarea machetei constituie o mare provocare, avand in vedere multitudinea de scripeti si artificiile necesare astfel incat sforile sa stea acolo unde le-am pus. Astfel, am utilizat felurite benzi elastice care sa mentina tensiunea in anumite subansamble, ca sa stea sforile intinse, Patafix sau BlueTack (un fel de plastelina pentru fixarea afiselor sau fotografiilor) pentru a tine sforile la locul lor pe scripeti, bucatele de carton, scobitori si foarte, foarte multa rabdare (cumulat, am avut nevoie de peste 10 ore de lucru pentru montarea machetei in configuratia maxima). Daca nu esti intr-o stare psihica corespunzatoare, poate fi foarte frustrant (cred ca am facut si refacut carligele de doua-trei ori fiecare 🙂 ).
Macheta macara Liebherr LG1750 – elastice si PataFix pentru montarea carligului
Macheta macara Liebherr LG1750 – elastic pentru mentinerea tensiunii cand se monteaza bratul derrick
Macheta macara Liebherr LG1750 – din nou elastice….
Dupa ce am montat macaraua in configuratia cea mai simpla, am adaugat si bratul derrick (bratul ajutator care sustine de la varf bratul principal in vederea reducerii deformatiei acestuia si cresterii capacitatii de ridicare), obtinand astfel configuratia SD (Schwer+Derrick).
Macheta macara Liebherr LG1750 – SD (brat principal „greu” si derrick)
Bratul derrick are si un troliu (este troliul pentru reglarea unghiului intre derrick si bratul principal).
Macheta macara Liebherr LG1750 – bratul derrick
Macheta macara Liebherr LG1750 – scripetii de la derrick
Prin montarea sistemului suplimentar pentru contragreutati suspendate am obtinut configuratia SDB (Schwer, Derrick, Schwebeballast). Sistemul de suspendare este reglabil, astfel incat permite varierea razei contragreutatii, in functie de sarcina care trebuie ridicata.
Macheta macara Liebherr LG1750 – cu contragreutatile suspendate
Macheta macara Liebherr LG1750 – SDB
Sistemul de suspendare a contragreutatilor este foarte complex. Are o multime de balustrade care se monteaza.
Macheta macara Liebherr LG1750 – Ssitemul pentru contragreutatile suspendate este extrem de complex
Cea mai complexa configuratie care poate fi obtinuta cu piesele din cutie rezulta dupa montarea prelungitorului (alte ore de „infasurat” sfori pe scripeti), SDWB. Cu aceasta ocazie am constatat ca imi trebuie un spatiu mai amplu pentru fotografiile de prezentare.
Macheta macara Liebherr LG1750 – SDWB
Macheta macara Liebherr LG1750 – scripetii de la prelungitor
Partea superioara a prelungitorului este de culoare rosie (usor spre roz), si face un contrast excelent cu verdele restului de brat.
Macheta macara Liebherr LG1750 – instaland un tronson de pod
Macheta macara Liebherr LG1750 – instaland un tronson de pod
In incheiere, pot doar sa spun ca este o macheta extraordinara, deosebit de complexa, foarte detaliata, ce permite expunerea intr-o multitudine de variante, atat in pozitie de transport cat si in pozitie de lucru. Nu este deloc o macheta ieftina si nici atat de detaliata ca o macheta WSI, insa are un raport foarte bun intre pret si ce ofera (detalii, marime, complexitate, configuratii posibile).
Macheta de macara Liebherr LG1750 poate fi adusa si la comanda in diverse variante de culoare (in functie de disponibilitatea in stoc la Conrad – aceste modele sunt editii limitate si aproape in fiecare an este lansata o combinatie noua de culori).
Dan sunt! Si revin cu o noua prezentare, din nou, specialitatea mea: machetele de macarale! Este vorba despre macheta de automacara demag AC 1000-9.
Inainte de toate, cateva cuvine despre Demag si utilajul real. Demag (Deutsche Maschinenbau-AG) este o companie germana ce a luat nastere in Duisburg in 1910, avandu-l ca fondator pe Wolfgang Andreas Reuter. Demag a fabricat o gama larga de masini, utilaje si echipamente (inclusiv blindate si armament in timpul celui de-al doilea razboi mondial). In 1973 a fost preluata de grupul Mannesmann si multe subsidiare au fost vandute catre alte companii (divizia de excavatoare a fost vanduta catre Komatsu, parte din divizia de compresoare catre CompAir, etc). Dupa ce Mannesmann a fost preluat de Vodafone, divizia de macarale mobile a fost vanduta catre Terex in 2002. Terex, un alt gigant mondial in industria constructiilor, a pastrat brandul Demag (sub numele de Terex – Demag) pana in 2008, insa in 2016 Terex a introdus din nou brandul Demag. Dintre realizarile Demag, putem enumera: prima automacara cu brat telescopic in 1950, prima automacara tot-teren din lume in 1956, si recordurile pentru: cea mai puternica automacara cu brat telescopic in 1976 (160 tone), cea mai puternica automacara din lume in 1979 (800 de tone – brat cu zabrele), cea mai puternica automacara cu brat telescopic din lume in 1990 (500 tone) si in 1998 (650 tone), etc.
Automacaraua Demag AC 1000-9 este o automacara cu brat telescopic ce poate poate ridica o sarcina maxima teoretica de 1200 de tone la raza de 3 metri. AC 1000-9 este o macara foarte versatila si poate fi configurata in foarte multe moduri: cu sau fara super-lift, cu brat scurt sau cu brat lung, cu sau fara prelungitor (iar prelungitorul poate avea felurite lungimi si alcatuiri). Bratul telescopic poate ajunge la 100 de metri, iar cu prelungitor zabrelit poate ajunge pana la 163 de metri. Este una dintre cele mai mari automacarale din lume si concurentul direct al automacaralei Liebherr LTM 11200.
Automacara Demag AC 1000-9, fotografie de pe site-ul Prangl.at
Automacara Demag AC 1000-9, fotografie de pe site-ul producatorului
Macheta pe care o prezint in continuare este fabricata de Conrad, in culorile companiei austriece Prangl si este uimitoare. Macheta este ambalata intr-o cutie de carton, cu fotografia macaralei reale, si cateva date tehnice. La interior, macaraua este protejata in doua tavi din polistiren expandat.
Macheta automacara Demag AC 1000-9 – cutia
Macheta este insotita de mai multe pungute cu acesorii (oglinzi retrovizoare, balustrade, aripi, stifturi pentru fixarea diferitelor subansmable, etc). In cutie gasim si contragreutatile, carligele, mecanismul super-lift, etc.
Macaraua are blocurile de contragreutati separate, la fel si bratele sistemului de tip „superlift” si alte accesorii (carlige, placi de calare, etc), care permit prezentarea macaralei impreuna cu convoiul de camioane care o insoteste pe santier (in realitate ar fi nevoie de cel putin sapte-opt camioane cu trailer pentru a transporta toate componentele macaralei – eu m-am limitat la camioanele Prangl pe care le am in colectie).
Macheta automacara Demag AC 1000-9 – un mini convoi
Macheta automacara Demag AC 1000-9 – un mini convoi
Aproape toata macheta este metalica (99% as spune), existand foarte putine elemente din plastic, care sunt, insa foarte bine realizate si nu fac nota distonanta cu elementele metalice.
O macheta robusta, in stilul specific Conrad, si, in mod sigur, impozanta, cu bratul masiv si complicat foarte bine realizat. La partea din fata, cabina este destul detaliata: faruri, semnalizatoare din plastic transparent, inscriptii impecabile, etc.
Macheta automacara Demag AC 1000-9 – un utilaj masiv
Inscriptiile sunt foarte bine realizate, iar sasiul este plin de detalii. Jantele sunt si ele fidel reproduse, cu butuci diferiti pentru puntile motoare si cele nemotoare, iar anvelopele au un profil foarte realist.
Macheta automacara Demag AC 1000-9 – inscriptiile detaliate
Macheta automacara Demag AC 1000-9 – detalii pe sasiu
La partea din spate,gasim bara de protectie, triplele (vopsite) si o scara de acces (scara este separata si trebuie montata).
Macheta automacara Demag AC 1000-9 – partea din spate
In ccea ce priveste functionaliatea, macheta poate reproduce toate functiile utilajului real. Directia este functionala pe toate cele 9 axe. Calele pot extinse si coborate, bratul este telescopic, cu 5+4 tronsoane, iar cilindrii telescopici sunt prevazuti cu un mecanism conic care permite blocarea acestora in orice pozitie. Cabina macaralei se roteste si se poate inclina. La partea din fata a cabinei se afla o scara rabatabila (functionala), iar pe laterala este o pasarela cu balustrade metalice.
Macheta automacara Demag AC 1000-9
Macheta automacara Demag AC 1000-9 – cabina macaralei
Macheta automacara Demag AC 1000-9 – detalii pasarele si balustrade
Macheta automacara Demag AC 1000-9
Cilindrii hidraulici pentru ridciarea bratului sunt din plastic si metal si au un sistem ingenios ce permite strangerea si blocarea lor in orice pozitie, Acest lucru se efectueaza cu o cheie (furnizata odata cu macheta).
Macheta automacara Demag AC 1000-9 – cilindri hidraulici
Calele sunt telescopice si sunt realizate din metal. Cilindrul calei are filetul pe interior, astfel incat aspectul este foparte realist. Macaraua este insotita si de patru placi pentru cale, menite (in realitate) sa distribuie presiunea exercitat de cale pe o suprafata cat mai mare, astfel incat sa previna afundarea calelor si pierderea stabilitatii. Calele se pot si demonta pentru transport, ca sa usureze macaraua (aclo unde limita de greutate pe axa este limitata la o valoare mai mica).
Macheta automacara Demag AC 1000-9 – calele masive
Unul dintre lucrurile grozave la aceasta macheta este faptul ca poate fi montat si expusa intr-o multitudine de configuratii, intocmai ca si utilajul real. Bratul telescopic este alcatuit din doua piese principale, fiecare avand, la randul ei, mai multe tronsoane telescopice. Toate tronsoanele de brat au posibilitatea de a fi fixate, cu ajutorul unor came cu arc situate in fiecare segment telescopic doar in pozitia de telescopare maxima.
Cele doua bucati de brat sunt: una pentru sarcini mari, alcatuita din cinci tronsoane si prevazuta cu role pentru carligul cel mai mare (macaraua vine impreuna cu trei carlige: unul cu 9 roti canelate, altul cu 5 si ultimul cu 1 roat pentru cablu). In cazul in care macaraua este expusa doar cu bratul principal, in capatul acestuia se monteaza o placa care sa acopere golul in care intra partea a doua de brat.
Macheta automacara Demag AC 1000-9 – bratul scurt
Macheta automacara Demag AC 1000-9 – bratul scurt
Cu bratul principal, macheta atinge o inaltime de peste un metru.
Macheta automacara Demag AC 1000-9 – bratul scurt telescopat la maxim
A doua parte de brat poate fi montata in continuarea bratului principal si este alcatuita din alte patru tronsoane telescopice.
Macheta automacara Demag AC 1000-9
Macheta automacara Demag AC 1000-9 – bratul combinat telescopat la maxim
Sistemele suplimentare de sustinere a bratului („Superlift”, cum ii spun cei de la Demag) pot fi montate pe bratul principal. ele sunt metalice, dar tirantii sunt din plastic.
Macheta automacara Demag AC 1000-9 – sistemul „Superlift”
Daca la Liebherr, sistemul de suspendare poate fi atasat la extremitatea bratului (ultimul tronson), la Demag, el se ataseaza, ori la extremitatea bratului principal, ori la un tronson intermediar al bratului suplimentar. Piesele sunt realizate din plastic, insa este un sistem complex, foarte bine realizat. Tot aici exista si un sistem de ghidare a cablului pentru carlig, cu doua roti canelate minuscule, metalice!
Macheta automacara Demag AC 1000-9 – sistemul „Superlift”
Sistemul „Superlift” a fost introdus prima data de Demag cu cca 40 de ani in urma. In fpotografoa de mai jos, putem vedea doua generatii diferite (AC1000 alaturi de una dintre primele macarale cu superlift).
Macheta automacara Demag AC 1000-9 si Demag AC335 – sistemul „Superlift”
Insa „flexibilitatea” machetei nu se opreste aici. Din cauza reglementarilor diferite privitoare la greutatea maxima pe osie, si pentru a putea face fata si unor conditii si mai restrictive legate de greutate, macaraua reala permite varii configuratii in vederea transportului, toate acestea putiand fi replicate si de macheta, pornind de la cea mai grea varianta: cu superlift, brat principal si cale pana la cea mai usoara configuratie: cu brat principal si fara cale.
Macheta automacara Demag AC 1000-9 – cu cale, superlift si brat complet
Macheta automacara Demag AC 1000-9 – cu cale, si brat scurt
In cazul variantei celei mai usoare, calele se demonteaza si peste roti pot fi montate aripi (ce simuleaza tabla striata).
Macheta automacara Demag AC 1000-9 – fara cale, si cu brat scurt
Macheta automacara Demag AC 1000-9 – calele demontate
Din pacate, desi Conrad a prezentat in 2012, la Targul de jucarii de la Nuremberg si un prototip de prelungitor zabrelit pentru aceasta macheta, acesta nu a intrat niciodatya in productia de serie.
Ca o concluzie, pot doar sa spun ca este o macheta superba, deosebit de complexa, foarte detaliata, ce permite expunerea intr-o multitudine de variante, atat in pozitie de transport cat si in pozitie de lucru. Nu este o macheta foarte ieftina, in valoare absoluta, si nici atat de detaliata ca o macheta WSI, insa are un raport foarte bun intre pret si ce ofera (detalii, marime, configuratii posibile).
Dan sunt! Anul trecut, am primit de la Mosu’ o macheta foarte frumoasa, pe care vreau sa v-o prezint. Este vorba despre macheta de automacara Tadano GR 1450-EX (sau GR1600-XL, cum se numeste in SUA).
Despre Tadano am mai vorbit si cu alte ocazii. Tadano este o un grup de companii japonez, a carui istorie dateaza din 1918 cand Masuo Tadano a infiintat un mic atelier de sudura. In 1945 ia nastere Tadano Iron Works Co in Takamatsu, unde isi are sediul central si astazi. In 1955 produce prima automacara hidraulica, cu o sarcina de doua tone. In acest moment este unul dintre cei mai mari producatori de automacarale din lume.
Automacaraua Tadano GR 1450-EX este o automacara de teren (RT sau „Rough Terrain”) cu o sarcina maxima de 145 tone, cea mai mare automacara de acest gen din lume.
Automacara Tadano GR 1450-EX – poza de la Bauma 2016.
Macheta este fabricata de Replicars, exclusiv pentru Tadano. Macheta este ambalata intr-o cutie de carton, cu un desen al macaralei reale, macheta fiind protejata la interior de doua „tavi” din polistiren expandat.
Macheta automacara Tadano GR 1450-EX – cutia
Macheta este insotita de mai multe pungute cu acesorii (contragreutatile, cheia pentru trolii, placile suplimentare pentru calare, etc). In cutie se mai gasesc si prelungitorul zabrelit si bolturile de fixare a acestuia. Macheta este insotita de un pliant cu instructiuni ce explica destinatia fiecarei piese si o descriere a tuturor pieselor mobile ale machetei. Macaraua este insotita de trei carlige, ceea ce este excelent.
Macheta automacara Tadano GR 1450-EX – cutia
Aproape toata macheta este metalica, existand foarte putine elemente din plastic (cabina, interiorul acesteia si cateva mici piese de detaliu), care sunt, insa foarte bine realizate si nu fac nota distonanta cu elementele metalice. Avand in vedere dimensiunile machetei, aceasta este destul de grea.
Macheta automacara Tadano GR 1450-EX
O macheta reusita si impozanta, cu bratul masiv si carligul bine realizat. La partea din fata, sunt figurate farurile si semnalizatoarele (vopsite), dar gasim si un inel pentru agatarea carligului si o scara de acces pe platforma, a carei parte inferioara se pliaza. Tot aici exista si un suport pentru carligul cel mai mic (macheta vine cu trei carlige de dimensiuni diferite).
Macheta automacara Tadano GR 1450-EX – vedere din fata
Macheta este robust realizata, insa, asa cum se vede nu este saraca in detalii. Rotile sunt si ele un punct forte ale machetei. Ele sunt masive dar detaliate, iar cauciucurile au un profil foarte realist.
Macheta automacara Tadano GR 1450-EX
Detaliile continua in spate, unde triplele sunt realizate destul de simplu, dar regasim aceeasi scara cu treapta de jos ce se pliaza. Grila radiatorului este destul de bine realizata, cu un logo Tadano foarte mic, dar lizibil. Contragreutatile adauga la realism. Ele sunt realizate din elemente independente si sunt prevazute cu urechi pentru ridicare.
Macheta automacara Tadano GR 1450-EX – vedere din spate
Pentru a facilita transportul (utilizarea unui trailer mai mic), calele din fata si din spate sunt demontabile. Dupa demontarea ansamblului calelor, gasim alte detalii interesante, cum ar fi o pereche de oglinzi retrovizoare „ascunse” in spatele calelor, ce pivoteaza si pot fi ridicate.
Macheta automacara Tadano GR 1450-EX – fara cale
La partea din spate, prin inlaturarea calelor, putem avea o vedere mai buna a radiatorului. De remarcat din nou logoul minuscul de pe radiator (perfect realizat).
Macheta automacara Tadano GR 1450-EX – fara cale
Pe platforma macaralei, pe ambele parti, se afla niste scari ce se rotesc si pot fi coborate pentru a facilita accesul pe platforma.
Macheta automacara Tadano GR 1450-EX – scari rabatabile
Interiorul cabinei este detaliat (joysticuri de comanda, consola centrala cu ecranul multifunctional, etc). La exterior, geamurile par un pic cam mici (desi, si la macaraua reala ele sunt mici) si nu au chederele vopsite, ca la machetele mai detaliate de la alti producatori premium (WSI, IMC, NZG, etc). Cabina se poate inclina, cu ajutorul unui cilindru hidraulic, iar pasarela laterala este plianta.
Macheta automacara Tadano GR 1450-EX – cabina se inclina
Calele sunt destul de simple, dar robuste. Din pacate, filetul este vizibil, spre deosebire de machetele de ultima generatie de la aceiasi producatori premium mentionati mai devreme.
Macheta automacara Tadano GR 1450-EX – pregatita sa isi monteze contragreutatile
In ccea ce priveste functionaliatea, pe langa cele mentionate mai sus (oglinzi pliante, scari rabatabile, cale demontabile, etc) macheta poate reproduce toate functiile utilajului real. Calele sunt telescopice si pot fi coborate, bratul este telescopic, cu cinci tronsoane. Contragreutatile sunt detasabile, constituind piese interesante pentru un transport agabaritic de insotire, iar macaraua poate fi pozata instalandu-si singura contragreutatile (in viata reala nu le-ar ridica asa de sus, dar am avut o problema cu toate sforile de pe carlig care, la un moment dat, s-au incurcat si nu am mai avut rabdare sa le descurc, astfel incat sa pot cobori carligul – oricum, operatia de instalare a carligului cel mai mare cere un efort de vointa si o rabdare mare 🙂 ).
Macheta automacara Tadano GR 1450-EX – calata, instalandu-si contragreutatile
Cam asa arata capul bratului si carligul mare, de 80 de tone. Pe brat se afla si o rola pentru cablu, folosita la interior, impreuna cu carligul mic, pentru a castiga inaltime sub planseu.
Macheta automacara Tadano GR 1450-EX – carlige
Bratul are sase tronsoane si poate fi telescopat, blocandu-se in pozitia maxima cu niste clipsuri cu arc, montate in interiorul tronsoanelor de brat. Bratul este extraordinar de bine realizat, cu role de cablu si de furtun hidraulic simulate.
Macheta automacara Tadano GR 1450-EX – bratul telescopat la maxim
Prelungitorul este fixat pe bratul principal cu ajutorul unui bolt, dar se poate monta in continuarea bratului telescopic.
Macheta automacara Tadano GR 1450-EX – prelungitorul zabrelit
Prelungitorul este format din doua segmente si poate fi montat atat pliat, cat si extins la maximum. Prelungitorul este prevazut cu o rola de ghidaj, care iese din corpul sau si cu un cilindru telescopic pentru reglarea inclinatiei.
Macheta automacara Tadano GR 1450-EX – prelungitorul zabrelit
Macheta automacara Tadano GR 1450-EX – prelungitor scurt, inclinat
Macheta automacara Tadano GR 1450-EX – prelungitor la lungime maxima si inclinat
Bratul este foarte drept si arata foarte realist cand este extins la maxim, iar inaltimea maxima este de cca 160 cm!
Macheta automacara Tadano GR 1450-EX – inaltimea maxima
Si pentru ca am mai multe machete de Tadano (sper sa se mareasca familia in continuare), le-am facut cateva poze de grup.
Tadano family, cu un membru nou
Impreuna cu un camion auxiliar, pentru transportul componentelor (de notat faptul ca, in realitate, macaraua nu poate rula pe drumuri normale, din cauza greutatii pe osie, cu mult mai mare decat cea permisa in oricare stat european).
Macheta automacara Tadano GR 1450-EX – cu camionul cu „piese”
Si, la final, impreuna cu un alt „gigant” din clasa macaralelor „de teren”, Terex RT130, cu o capacitate de ridicare de 118 tone (destul de apropiat de Tadano).
Macheta automacara Tadano GR 1450-EX, impreuna cu Terex RT130
Ce sa va spun in incheiere?! Chiar daca nu este cea mai detaliata macheta de macara este o macheta superba, complexa si solida in acelasi timp, constituind o piesa de dorit pentru orice colectie de utilaje de constructii.